Inovație dincolo de printing – lasere și energie nepoluantă

Fondată în Japonia în anul 1908, compania Brother sărbătorește 110 ani de existență, dar mai mult de atât, sărbătorește 110 ani în care a privit viitorul cu mult curaj și a reușit prin inovare continuă.

Recunoscut ca specialist în tehnologia de printing, de-a lungul existenței sale, a abordat cu determinare și alte domenii precum cel al mașinilor de cusut, al industriei karaoke, al mașinilor unelte. 

Brother a demonstrat în cei 110 ani de existență că nu se teme să iasă din zona de confort pentru a dezvolta noi produse necesare piețelor actuale care sunt în permanentă evoluție.
Astfel, printre cele mai noi tehnologii dezvoltate de Brother se numără și dispozitivele de gravare cu laser și sistemul de baterii pe bază de hidrogen – sistem nepoluant de producere a energiei electrice.

Gama dispozitivelor de gravare cu laser a fost creată în laboratoarele principale din Nagoya – sediul central Brother, pentru realizarea unor imagini și marcaje de mare precizie direct pe materiale plastice sau metalice.

Tot pentru a dezvolta noi game de produse care să răspundă nevoilor actuale, cercetătorii Brother au creat sistemul de baterii pe bază de hidrogen, care produce energie nepoluantă, având apa ca unic produs secundar al acestui proces.

Acest sistem de alimentare pe bază de hidrogen a fost proiectat special ca sistem de rezervă în cazul unor dezastre naturale, pentru situații de urgență în transportul și iluminatul public sau pentru utilizarea la evenimente în aer liber, cum ar fi concertele.

Vedeți pe Youtube tehnologia care stă în spatele acestui sistem de alimentare nepoluant, dezvoltată de inginerii Brother la acest link. Pentru mai multe detalii puteți consulta și https://www.brotherearth.com/en/tech/fuel-cell.html .

Ca parte integrantă a viziunii companiei, Brother își dorește să-și continue evoluția prin dezvoltarea de tehnologii unice și produse originale create pe baza nevoilor clienților.

Inovatie_Brother